Posts Tagged ‘ regim alimentar dupa operatie de colecist ’

CE REGIM ALIMENTAR ESTE RECOMANDAT DUPA COLECISTECTOMIE?

Wednesday, June 15, 2011 posted by Dr. Victor Radu 7:14 pm

Revin asupra unei probleme pe care am dezbatut-o cu ocazia unei postari precedente: “Ce regim alimentar este recomandat dupa colecistectomie?”.
…si asta pentru ca este o intrebare frecventa pe care mi-o pun pacientii atat la prima consultatie, dar si postoperator.
Multi pacienti cu litiaza veziculara (colecistita litiazica) sunt chiar speriati si reticenti la operatie (singura care poate aduce vindecarea acestei afectiuni) datorita restrictiilor ce vor urma.

De la inceput subliniez ca simptomatologia unei colecistite litiazice este accentuata de alimentele care produc contractia colecistului (ciocolata, oua, grasimi, frisca, smantana, cafea).
Odata inlaturat colecistul aceste alimente sunt tolerate usor; bila se varsa permanent din ficat in intestin, “rezervorul biliar” fiind inlaturat.
Asadar NU exista restrictii alimentare dupa operatia de colecistectomie.

Desigur, imediat posoperator, pana la reluarea tranzitului intestinal, este recomandat un regim prin care se evita balonarea (deci nu se vor consuma alimente care fermenteaza si produc gaze: lapte dulce, cartof, mazare, varza, fasole etc). Dar dupa primul scaun, nu sunt restrictii alimentare.

De altfel, cel mai indicat regim este acela pe care si-l face pacientul singur, in sensul ca ceea ce nu-i pica bine da de-o parte – lucru pe care il face si un om neoperat, sau fara probleme biliare. Fiecare dintre noi avem anumite “puncte sensibile” si stim ca un anumit aliment nu ne pica bine: fie produce balonare, fie indigestie.
Asadar, pacientului colecistectomizat nu ii este recomandat decat regimul alimentar care …ii pica bine.

Tags: , , , , , , , , ,
Category : Litiaza biliara