Posts Tagged ‘ hernie inghinala laparoscopic ’

CURS DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL

Saturday, March 19, 2016 posted by Dr. Victor Radu 10:17 pm

ACurs de chirurgie laparoscopicam intrat “in linie dreapta” pana la Cursul Postuniversitar de Chirurgie Laparoscopica a Peretelui Abdominal – editia de primavara. Este a 5a editie pe care o organizez dar intr-un nou cadru “scenografic” si cu noi colaboratori: este primul curs organizat sub egida ARCPA (Asociatia Romana de Chirurgie a Peretelui Abdominal) al carei presedinte este Dl. Prof. Aurel Mironiuc.

Programul anterior va fi completat de capitolul TEP, sustinut de dr. Valentin Oprea.

Co-organizator al evenimentului este compania Medtronic.

Programul cursului va cuprinde notiuni de anatomie endoscopica a regiunii inghinale, notiuni de tehnica laproscopica TAPP si TEP de abordare a herniei inghinale, tehnica laparoscopica de abordare a herniilor ventrale.

 

Partea practica va cuprinde demonstratii operatorii transmise in direct in sala de curs (hernie inghinala TAPP, hernie inghinala TEP si hernie ventrala) si prezentari video.

 

Curs de chirurgie laparoscopica

PROGRAM

Mai multe detalii: www.tratamenthernie.ro

Tags: , , , , , , ,
Category : Diverse, EVENTRATIE, HERNIE INGHINALA

PROGRAM HERNIOLOGIE 2016

Tuesday, February 16, 2016 posted by Dr. Victor Radu 9:49 pm

Am inceput anul 2016 in forta…

Ianuarie – Reconstructie perete abdominal: operatie de separare posterioara a componentelor si relaxarea a transversului TAR

Februarie- Hernie epigastrica voluminoasa (M3W3 – EHS) – operatie Rives-Stoppa endoscopica, in premiera nationala

Ambele operatii vor fi prezentate la Congresul National de Chirurgie din iunie.

In curand va aparea volumul 2 al GHIDULUI PRACTIC DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL – HERNIA INCIZIONALA.
Untitled

Cartea va fi lansata cu ocazia Cursului de Chirurgie Laparoscopica a Herniilor Abdominale, pe care il voi organiza la Cluj, 14 – 16 aprilie 2016, sub egida ARCPA (Asociatia Romana de Chirurgie a Peretelui Abdominal), impreuna cu colegul si prietenul meu Dr. Valentin Oprea, sub coordonarea Presedintelui ARCPA, Dl. Prof. Dr. Aurel Mironiuc.

Al 2lea curs pe care il voi organiza in aceasta primavara, va avea loc la Bucuresti, 12 – 13 Mai, si va avea ca tema Chirurgia Eventratiilor Abdominale.

 

Vara va incepe cu 2 congrese: Congresul National de Chirurgie (1 – 4 iunie) si Congresul Societatii Europene de Hernie, Rotterdam, (5 – 8 iunie). La ambele voi fi prezent cu 4 si respectiv 3 lucrari.

Celor interesati de evenimentele amintite, le stau la dispozitie!

Tags: , , , , , , , , ,
Category : EVENTRATIE, HERNIE OMBILICALA, Herniile abdominale

CURS DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL

Saturday, November 1, 2014 posted by Dr. Victor Radu 4:18 pm

www.tratamenthernie.ro

Ieri s-a incheiat editia de toamna a Cursului de Chirurgie Laparoscopica a Peretelui abdominal, pe care l-am organizat impreuna cu Medlife si Ethicon – Johnson&Johnson. Prezenta unui numar important de chirurgi, in crestere de la o zi la alta, si mai ales rezultatul chestionarului de feed-back mi-au intarit convingerea ca mi-am atins obiectivul: acela de a prezenta informatii noi, utile, care vor schimba atitudini si opinii. Colaborarea cu Medilfe a fost benefica prin asigurarea unei locatii elegante si a posibilitatilor excelente de transmisie audio/video intre sala de curs si Blocul Operator ( cursantii avand posibilitatea sa urmareasca in direct operatiile pe care le-am efectuat in scop demonstrativ) iar sustinerea companiei Ethicon – Johnson&Johnson s-a concretizat in asigurarea materialelor chirurgicale oferite pentru operatiile realizate in scop demonstrativ. Multumesc tuturor celor care au contribuit la bunul mers al celor doua zile de curs!

 

Pe langa pagina de facebook tratamenthernie.ro am deschis pe pagina personala de facebok un grup pentru chirurgii herniologi: CHIRURGIA LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL.

Urmatoarea editie a Cursului va avea loc in 7 – 8 Mai 2015.

Tags: , ,
Category : HERNIE INGHINALA, HERNIE OMBILICALA

Curs postuniversitar de perfectionare: CHIRURGIA LAPAROSCOPICA A HERNIILOR ABDOMINALE

Friday, September 26, 2014 posted by Dr. Victor Radu 7:25 pm

CURS DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A HERNIILOR ABDOMINALE

www.tratamenthernie.ro

La finalul lunii octombrie va avea loc editia a doua a cursului postuniversitar de perfectionare, destinat medicilor chirurgi, cu tema CHIRURGIA LAPAROSCOPICA A HERNIILOR ABDOMINALE, pe care il organizez impreuna cu Medlife si Ethicon – Johnson&Johnson Romania.

Cursul va avea loc in Sala de Consiliu a Medlife din Piata Victoriei si va cuprinde o parte teoretica, in care vor fi prezentate tehnici operatorii de abordare laparoscopica a herniilor abdominale (hernia inghinala, hernia femurala, hernia ombililcala si eventratiile abdominale) si o parte practica, ce va consta in operatii pe care le voi realiza in Spitalul Life Memorial si care vor fi transmise in direct in sala de conferinte.

Medicii vor putea asista la operatiile programate fie direct in sala de operatii, fie urmarind transmisia in sala de conferinte, de unde vor putea pune intrebari si vor primi explicatii  in direct din sala de operatie.

Totodata vor fi prezentate criteriile de alegere a materialui de protezare a peretelui abdominal (plasa de hernie), in conditiile “invaziei” pietei medicale de o multime de produse de profil.

 

Odata cu editia de toamna a cursului, voi pune la dispozitia medicilor chirurgi interesati de patologia peretelui abdominal Caietul 1 din seria

GHID PRACTIC DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL. HERNIA INGHINALA – TAPP.GHID PRACTIC DE CHIRURGIE LAPAROSCOPICA A PERETELUI ABDOMINAL

Prin acest Caiet, care prezinta aspecte practice in abordarea laparoscopica a herniei inghinale, mi-am propus sa pun la dispozitia tinerilor chirurgi detalii tehnice izvorate din experienta personala, de la dispozitivul operator si pozitionarea pacientului pana la situatii intraoperatorii ce pot influenta evolutia operatiei dar si evolutia postoperatorie a pacientului.

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,
Category : EVENTRATIE, HERNIE INGHINALA, HERNIE OMBILICALA

Criterii calitative de clasificare a plaselor de hernie

Saturday, June 7, 2014 posted by Dr. Victor Radu 12:11 am

Tratament hernie CONGRESUL SOCIETATII EUROPENE DE HERNIOLOGIE TIPURI DE PLASE O tema de mare interes la Congresul European de Hernie a fost stabilirea criteriilor de clasificare a plaselor de hernie. Se stia ca principala caracteristica a unei plase de hernie era densitatea materialului (exprimata in g/mp) si apoi porozitatea plasei (plase micro- sau macroporoase); mai mult decat atat se stia ca porozitatea determina densitatea materialului (cu cat porii plasei sunt mai mari cu atat densitatea (greutatea) este mai mica, iar o plasa era considerata cu atat mai buna cu cat densitatea plasei este mai mica (respectiv plasele ultra-usoare). Ei bine, in cadrul congresului am fost prezent la un studiu foarte interesant care a aratat ca putem avea proteze cu porozitate mare si densitate mare, factorul care influenteaza cicatrizarea fina, dirijata pe fibrele plasei fiind plasele cu pori largi (indiferent de greutatea protezei). Acest aspect schimba radical criteriile de alegere a protezei! POROZITATEA PLASELOR Tipuri de plase
cicatrizarea pe plasa
Practic, aceste caracteristici influenteaza maniera in care reteaua de polipropilena este invadata de celulele cicatriciale (fibroblasti); sa nu uitam ca plasa este fixata definitiv in peretele abdominal nu datorita mijloacelor de fixare utilizate (adeziv sau agrafe) ci prin invadarea plasei de catre cicatrice. 
In situatia unei plase cu ochiuri mici, benzile de fibrina se unesc intre ele generand o placa fibroasa dura, putin elastica, lipsita de suplete. Nu acelasi lucru se intampla in cazul plaselor cu ochiuri mari!

In plus, clarificarea diferentei intre urmarirea densitatii materialului si a porozitatii acestuia, ne permite sa utilizam plase mai rigide, dar cu ochiuri largi in defectele parietale mari, lucru ce ne confera un plus de siguranta in ceea ce priveste migrarea plasei in defect – asa cum se poate intampla cu plasele ultrausoare.

Tags: , , , , , , , , , ,
Category : Herniile abdominale

In vizita la mentorul meu in herniologie, Dr. Jan KUKLETA

Thursday, May 22, 2014 posted by Dr. Victor Radu 7:29 pm
mentorul meu in herniologie

Impreuna cu Dr. Jan KUKLETA in sala de operatie

TRATAMENT HERNIE

Fiecare chirurg are un maestru! In materie de herniologie, mentorul meu este Dr. Jan KUKLETA, etalon de referinta in chirurgia peretelui abdominal. El este promotorul fixarii plasei cu adeziv, in abordul laparoscopic al herniei inghinale (TAPP). Vizita pe care i-am facut-o in urma cu doua saptamani a fost un preambul al Congresului Societatii Europene de Herniologie de la Edinburgh de saptamana viitoare, si a avut drept scop clarificarea unor chestiuni de fizica si fiziologie a peretelui abdominal afectat de eventratie si reparat prin operatie laparoscopica. Elementul esential de retinut este faptul ca in peretele abdominal anterior exista o tensiune permanenta, iar conceptul “tension-free” nu isi gaseste locul in procedeele de rezolvare chirurgicala a herniilor ventrale (in special a eventratiei) ! Scopul chirurgului este de a restabili integritatea peretelui abdominal, prin disectia si sutura defectului (a orificiului herniar) si de a proteza – a intari- aceasta sutura prin montarea unei plase. Desigur, apare intrebarea fireasca “ce facem daca diametrul orificiului herniar este atat de mare incat nu-l putem inchide prin sutura?”  Raspunsul in gasim in procedeul de separare a componentelor, desigur tot prin abord endoscopic.

Tags: , , , , , , , ,
Category : Herniile abdominale

CE ESTE CHIRURGIA NON-AGRESIVA, SAU ABORDUL LAPAROSCOPIC MINIM AGRESIV?

Tuesday, March 25, 2014 posted by Dr. Victor Radu 7:54 pm

TRATAMENTUL HERNIEI INGHINALE PRIN ABORD “MINIM-AGRESIV”

ABORDUL LAPAROSCOPIC MINIM AGRESIV

Asociatia Romana de Chirurgie Endoscopica

Chirurgia laparoscopica a fost denumita initial “abord minim invaziv”. Termenul este inexact, fiind valabil doar in ceea ce priveste peretele abdominal, care, in cazul operatiei laparoscopice, nu mai este sectionat.
Pentru a elimina orice inadvertenta, denumirea a fost schimbata de catre Societatea Chirurgilor Laparoscopisti (al carei membru sunt); astfel s-a definit termenul corect si unanim acceptat de “minimal access surgery”.

La ultimul congres al ARCE (Asociatia Romana de Chirurgie Endoscopica) am prezentat lucrearea Mijloace de fixare a protezei in abordul laparoscopic al herniei inghinale in care am definit un nou termen: acela de abord minim agresiv in tratamentul herniei inghinale.
Ce inseamna asta?
Ei bine, pe langa agresiunea minima asupra peretelui abdominal (inlocuirea inciziei clasice cu 3 mini incizii, sau chiar cu una singura in tehnica LESS), folosirea adezivilor biocompatibili pentru fixarea plasei de hernie permite chirurgului herniolog sa aiba o atitudine extrem de delicata fata de peretele abdominal, care nu va fi penetrat de agrafe de fixare. In acest fel neputandu-se intercepta terminatii nervoase va fi eiminata durerea postoperatorie.

Astfel, in cazul tratamentului herniei inghinale putem vorbi de posibilitatea unui ABORD LAPAROSCOPIC MINIM  AGRESIV.

Tags: , , , , , , , ,
Category : Herniile abdominale

CURS DE PERFECTIONARE “ABORDUL LAPAROSCOPIC AL HERNIILOR ABDOMINALE”

Tuesday, February 25, 2014 posted by Dr. Victor Radu 9:18 pm

CURS DE PERFECTIONARE

“ABORDUL LAPAROSCOPIC AL HERNIILOR ABDOMINALE”

Abordul laparoscopic al herniilor abdominale - Curs de perfectionare La inceputul lunii aprilie voi organiza in calitate de reprezentant al AESCULAP ACADEMY primul curs de perfectionare in chirurgia laparoscopica a defectelor peretelui abdominal: “ABORDUL LAPAROSCOPIC AL HERNIILOR ABDOMINALE”

Cursul va cuprinde o parte teoretica, o parte practica – ce va consta in operatii transmise live in sala de curs cu posibilitatea de a dialoga cu operatorul, si o sesiune video, in care vor fi prezentate cazuri deosebite, tips&tricks.

Cursul se adreseaza medicilor specialisti si primari

Tags: , , , , , , , ,
Category : Diverse

Daca Profesorul Rives – unul dintre cei mai mari herniologi ai secolului XX – spunea ca “hernia e doar o gaura in peretele abdominal”, herniologii secolului XXI spun ca “hernia poate fi debutul unei drame abdominale!” (Prof. Rosen)

In rezolvarea ecuatiei peretelui abdominal avem 3 variabile:
– diametrul orificiului herniar
– plasa (dimensiune, proprietati, porozitate)
– mijloace de fixare a plasei

Toate aceste variabile influenteaza major rezutatul “ecuatiei peretelui abdominal”.

Prima – diametrul si localizarea orificiului herniar a devenit unul din parametri esentiali in clasificarea heriniilor:

Clasificarea dupa European Hernia Society

0 = no hernia detectable
1 = < 1,5 cm (one finger)
2 = < 3 cm ( two fingers)
3 = > 3 cm ( more than two fingers)

x = not investigated
L = lateral/ indirect hernia
M = medial/ direct hernia
F = Femural hernia

Proprietatile plasei
– dimensiunea plasei trebuie sa indeplineasca obligatoriu conditia de a depasi cu minim 5 cm marginile defectului
– greutatea plasei: dupa cum se stie plasele se impart in plase cu greutate mare, plase usoare si plase ultrausoare.

Pentru herniile indirecte (L) dar si pentru herniile directe (M) cu diametru mic si mediu (stadiul 1 si 2) prima optiune trebuie sa fie plasa ultrausoara.
Aceasta confera elasticitatea optima cicatricei parietale.

Folosirea plaselor ultrausoare in protezarea defectelor herniare mari (stadiul 3) mai ales in cazul herniilor directe (M) constituie un factor de risc suplimentar de recidiva. Acest tip de plase , nefiind rigide, au posibilitatea de a migra in defect.

Asadar, recomand folosirea unor plase mai rigide, cu greutate mai mare, in protezarea defectelor herniare mari (M3).

Porozitatea plasei – cea de-a 3a caracteristica a plasei, influenteaza atat formarea cicatricei dar si rezistenta protezei intr-un eventual proces inflamator/infectios – rar in chirurgia laparoscopica.

In privinta mijloacelor de fixare a plasei, sunt adeptul gesturilor de minima agresiune fata de structurile organismului; prin urmare fixez plasa cu adeziv acrilic – produs ce mi-a dat mari satisfactii in ce priveste stabilitatea fixarii.

Totusi, in herniile cu diametru mare, unde am folosit pentru protezarea peretelui abdominal plasa mai rigida, am preferat fixarea plasei cu agrafe; practic, am facut un compromis intre soliditatea repararii defectului abdominal si gradul de confort al pacientului.

In concluzie, consider ca rezolvarea ecuatiei peretelui abdominal trebuie sa dea intotdeauna acelasi rezultat:

X + Y + Z  =

dar trebuie tinut cont de faptul ca X, Y si Z sunt variabile in care “X” (diametrul orificiului herniar) joaca rolul hotarator in alegerea lui “Y” (plasa) si a lui “Z” (mijloacelor de fixare).

Tags: , , , , , , , , , , , , ,
Category : Herniile abdominale

TEHNICA ULTRA-MODERNA DE TRATAMENT A HERNIEI INGHINALE

Friday, August 9, 2013 posted by Dr. Victor Radu 10:56 pm

Abordul laparoscopic este cunoscut si sub denumirea “abord minim invaziv” – termen impropriu deoarece amploarea actului chirurgical este aceeasi ca si in operatia deschisa, diferenta fiind limitata la modalitatea de acces: deschis sau laparoscopic.
Tocmai de aceea s-a revizuit denumirea de “abord minim invaziv” termenul fiind inlocuit cu “minimal acces surgery”.

Si fiindca vorbim de chirurgia prin acces minim, tehnica laparoscopica a devenit mai rafinata, in loc de 3, 4, sau mai multe incizii pentru introducerea trocarelor, putem face o singura mini-incizie (Laparo-Endoscopic-Single Site – Surgery : LESS) prin care introducem un singur trocar.
Cu ajutorul unor instrumente speciale se pot realiza  numeroase si variate interventii chirurgicale prin LESS, principalul avantaj fata de laparoscopia clasica fiind rezultatul cosmetic.

Ieri am efectuat o operatie laparoscopica LESS pentru hernie inghinala.

Noutatatea procedeului pe care l-am ales – premiera in Romania – consta in faptul ca operatia s-a realizat total extraperitoneal (TEP). Avantajul fata de abordarea trans-abdomino-preperitoneala (TAPP) consta in aceea ca operatia se poate realiza cu instrumente clasice de laparoscopie, nefiind necesara incizia si apoi sutura peritoneului.

Desigur principiile raman aceleasi: disectie larga a spatiului preperitoneal, protezare cu plasa de dimensiuni 15/10 cm, fixarea plasei (in opinia mea – absolut necesara!).

 

 

 

 

 

 

_____________________________________________________________

Cazurile ce pot fi operate astfel trebuie insa atent selectionate; o hernie de mari dimensiuni poate pune probleme serioase de disectie in abordarea laparosccopica si cu atat mai mult in LESS.

 

 

 

 

 

Tags: , , , , ,
Category : Laparoscopie